sâmbătă, 2 februarie 2013

Muffins cu banane

Pentru cei care nu au facut niciodata muffins le recomandam aceasta reteta usoara cu putine ingrediente. Eu am incercat aceasta reteta si cu ciocolata dar nu au crescut la fel de frumos. Daca doriti, puteti incerca, au un gust divin.

Pentru inceput, aveti nevoie de...
  • 1/4 cup unt
  • 1 cup zahar
  • 1 zahar vanilinat 
  • 2 oua
  • 2 banane zdrobite
  • 1+1/4 cup faina
  • 1 praf de copt 
  • 1/2 lingurita de sare
...si de o paleta de cauciuc, un vas in care se vor amesteca ingredientele, de forme pentru muffins si bine-nteles de un cuptor :)!

Se amesteca finut cu paleta de cauciuc untul, zaharul, cele doua oua precum si zaharul vanilinat. Eu prefer sa topesc untul inainte de a-l utiliza pentru ca e mai usor de amestecat. Intre timp zdrobim si bananele cu o furculita. Sa avem grija sa nu le zdrobim prea tare, e de preferat sa ramana bucatele. Dupa ce am obtinut aceasta compozitie adaugam incet faina, praful de copt si sarea. Se amesteca incet pana toata compozitia este inchegata. Foarte important este sa nu se utilizeze mixerul pentru ca nu mai cresc la fel de bine.
Aluatul se proportioneaza in formele de hartie, care au fost puse in prealabil in tava speciala de muffins-uri. 
Se introduc in cuptorul incins si se lasa pana se rumenesc deasupra si trec testul scobitoarei :). Eu le-am ornat pentru aspect.

Pofta buna!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu